Random Products

05:14

Lansarea cărții ” Viața e un drum pe jos”

 În tumultul vieții cotidiene oare mai avem timp să reflectăm asupra existenței noastre?      
                             
                            
Povestea unui psiholog care pune în evidență problemele vieții cotidiene printr-un șir de poezii incifrate. Într-o lume în care domnește perspectiva unei vieții văzute în negru cum într-o clipă poți pierde tot ce-i agonisit cum motivația și iubirea sunt cuvinte lipsite de valoare cum moartea câștigă teren în fața binelui, cum nu știm să apreciem bătrânii, bolnavii și copii cei lipsiți de apărarea cuvântului aceste idei sunt transfigurate într-o singură carte. 



E drept  în funcție de fiecare vârstă avem preocupări și ne confruntăm cu probleme superficiale însă neprevăzutul apare în viața noastră zgomotos și ne tulbură gândurile. 


Viața devine urletul tăcerii cum ”la cântatul cocoșului ne ascundem în eternitatea goală” fără empatie și sentimente umane doar o goană nebună după bani.  Pentru fiecare persoană noaptea se dovedește a fi un sfesnic bun de a analiza traiectoria parcursă ”mă cuprinse înserarea ca brâul morții pe coapsă îmi duc viața cu zbateri” ca o luptă ce se dă până la ultima suflare. 


De multe ori, ne lăsăm în puterea divinității și ajungem să o mustrăm când defapt ”Dumnezeu nu se încruntă  de-a curmezișul timpului”. Râvnești după clipele răpite de timp și în minte îți apar cuvintele ce te-au însoțit mereu ” Ce mai faci mamă 
cum o mai duci tată 
glasul vostru ca o doină 
între veacuri
leagă 
zbateri de liniște.”

           
Sper că v-am purtat între poezii și închei prin a vă invita la lansarea cărții Viața e un drum pe jos pe data de 29  ianuarie 2015 la ora 17 :00 la Librăria” Șt. O Iosif Brașov” prin  cuvintele așternute pe o coală de hârtie sau emise vor rămâne întipărite ca o emblemă, etichetă ce ți se pune precum spune scriitorul Cătălin Stanciu:
„Odată rostit
odată scris
cuvântul
nu-ți mai aparține
va rămâne ca o piatră de 
aducere aminte. ”


Dacă ți-a plăcut articolul te invit să mă urmărești și pe paginile google+facebooktwitterinstagram și pe noul meu canal de youtube.

You Might Also Like

3 Comentarios

  1. un eveniment cultural frumos la care tare mi-ar fi placut sa ajung!

    RăspundețiȘtergere
  2. Super articol! Mi-a placut in mod deosebit sintagma "Viața devine urletul tăcerii"! :)

    RăspundețiȘtergere

Translate