Random Products

13:59

SUPERVoluntarul anului 2015 este Alexandru Voican




Voluntarul anului 2015 ales la Gala pentru Supervoluntari  din Brașov ce a avut loc la Centrul Cultural Reduta, în data de 27 noiembrie. Vineri s-a încheiat a VII ediție a Galei pentru SuperVoluntari, iar norocosul a fost un HOSvoluntar. Alexandru Voican este unul dintre cei mai longevivi voluntari din cadrul Asociației non-guvernamentale Hospice Casa Speranței.


Alexandru Voican s-a implicat în diverse activități. Longevitatea, daruirea si implicarea si-au spus cuvântul. În urmă cu 9 ani, Alexandru auzise de Fundația ”Hospice Casa Speranței” care are sediu la Brașov avea posibilitatea să-i ajute pe cei aflați în suferință. Alexandru este absolvent al  Facultății de Ingineria Electrică și Știința Calculatoarelor.




Alexandru a fost un membru activ de la început și s-a implicat în fiecare campanie, de la stângerea fondurilor din Luna flori de colț, la diverse manifestații publice. Acesta a pus umărul la treabă și a fost perseverent, reușind să câștige atât respectul coordonatoarei cât și a celorlalți voluntari. 





A ajutat la organizarea evenimentului ”Corul Inocenților”, care a avut loc în Piața Sfatului. Zeci de pitici  din ceramică au fost amplasați pe jos pentru a atrage atenția asupra durerii celor aflați în stadiul terminal al bolii ce are un nume care atârnă atât de greu, și anume cancerul.


Alexandru a continuat să lupte pentru adulți și pentru copii, fără să aștepte laude sau bonificație, a dăruit și dăruiește din timpul lui. Vorba lui Niciun job din lume nu îți poate oferi satisfacția pe care o ai atunci când esti voluntar!” mai ales atunci când ești bolnavii îți oferă acel zâmbet sincer printre gândurile apăsătoare. 

Sigur că drumul lui nu s-a oprit aici și a continuat să facă bine, să pună înainte de toate calitatea de om. Alexandru nu este o carte deschisă, ci un om integru, sincer, timid. Acesta își ajută semenii și o face cu plăcere, iar atunci când faci lucrurile cu drag întotdeauna ies bine. 


Supervoluntarul anului 2015, Alexandru Voican este un om deosebit care împrăștie(sau împărtășește) tuturor cu emoție ce înseamnă să te implici într-o asociație non-guvernamentală și este mereu prezent la acțiunile intreprinse de Hospice ”Casa Speranței”



Anul acesta a fost cel mai activ voluntar la campania Luna Florii de Colț, chiar și după ce a câștigat trofeul mult râvnit de voluntari a mers să adune cutiile din diverse locații. În 2016, Alexandru o să coordoneze această campanie pentru a-i implica și pe HOSvoluntarii noi. 
Mă apropii de final și mai sunt atât de mult de spus despre implicarea lui Alexandru Voican. Îl felicit încă o dată pentru tot ceea ce a realizat de-a lungul anilor, HOSvoluntarii o să fie mereu alături de el și sunt sigură că pe zi ce trece vor avea multe lucruri de învățat de la voluntarul inspirațional cu idei motivaționale.

You Might Also Like

0 Comentarios

Translate