Random Products

09:11

Personaje care nu ar dona un leu, dar în schimb pot să se murdărească pe la gură cu binefaceri

                                                Enraged, Irate, Furious, Frantic, Fuming

Personaje care nu ar dona un leu, dar în schimb pot să se murdărească pe la gură cu binefaceri.

Mă amuză şi în acelaşi timp mă indignă acei oameni care nu au dat unui om al străzii sau unui sărac o bomboană, dar se pot exprima în alte cazuri de parcă ar avea experienţă în acest sens. Personaje care nu au trecut prin probleme de sănătate de la cancer la diferite boli cu membrii familiei dar pot să fie scuipătorii de seminţe din online, deşi nu au utilizat câteva minute pentru a ajuta semenii.

Personajele de cea mai joasă teapă, care au frustrări constante şi pentru că nu sunt băgaţi în seamă şi dacă nu vomită puţin în online, nu se simt bine. În primul rând, încearcă să donezi unui copil un leu sau o pâine, iar după poţi să te baţi cu pumni în piept că alte personaje nu au voie să posteze informaţii relevante, pentru a putea susţine anumite cauze sau fotografii cu persoanele ajutate sau cu jucăriile şi alimentele donate.

Cred că realizezi faptul că expunerea publică a unor cazuri reale(se numeşte promovare şi poate să fie o companie CSR) pot fi de folos, pentru cei care se află în această situaţie. Ideea este că tu NU ŞTII cât de greu este să faci rost de bani pentru operaţii şi tratamente, dar să aberezi constant despre acest subiect e mai simplu, mai ales atunci când e clar că NU ŞTII natura problemei.

                                                     Angry, Face, Emoticon, Animations, Green


Oamenii care donează bani se interesează de cazurile pe care le susţin şi uneori postează fotografii, pentru a promova un caz, fie că vorbim de o donaţie sau de o nevoie de sânge. Sper totuşi să treci şi tu prin aceste probleme de sănătate, ca să-ţi dai seamă că poziţia ta ar fi alta, una umană, NU PERSIFLATOARE la adresa pacienţilor. Susţin asta în calitate de om care are un înger ce s-a luptat cu această boală grea, renumitul D. Cancer. Să-ţi fie ruşine, călător frustrat de pe plai românesc.



You Might Also Like

0 Comentarios

Translate