Random Products

13:46

Avalanșa de imigranți se află la granița între libertate și egalitate

Sursă foto: România TV

Avalanșa de imigranți se află la  granița între libertate și egalitate. Au văzut un singur drum în căutarea unui alt final al vieții, acela al Europei. Imigranții au încercat să facă tot posibilul pentru a ajunge pe tărâm european și a convinge autoritățile să-i lase să intre în Ungaria, Croația, Germania, Grecia, Macedonia, Franța și Suedia. Refugiații au venit pentru a se stabili în țările europene, unde cred că vor găsi liniștea de care nu aveau parte în Siria, Afganistan, Irak și Libia.
Oamenii din țările menționate, nu pot intra pe tărâm european, deoarece au nevoie de viză.

Refugiații au încercat să spargă această barieră, impusă de către Uniunea Europeană și de statele în cauză, într-un mod forțat. Imigranții  s-au aflat zile în șir la granița dintre libertatea de a alege un loc de muncă pe tărâm european, de a-și forma viitorul la egalitatea, privind drepturile omului. Un drum lung și plin de încercări și o singură șansă pentru a fugi de iadul de acasă, cel puțin așa se citea în ochii imigranților. Cu toate acestea, ei aveau speranța că o dată cu răsăritul, o nouă zi se întrevede la orizont.

În lupta lor pentru dreptul la egalitate, au trecut printr-o  serie de filtre, ca să se facă diferența între cei care sunt eligibili să fie angajați și cei care se vor întoarce în țara de origine. Deși, pentru mulți imigranți o nouă viața începe, greutățile nu vor înceta să apară. Dacă, pe vremuri mulți visau să ajungă pe tărâmul american, astăzi  Europa este ca un tărâm al făgăduinței pentru ei.

Problema europenilor este aceea că nu acceptă schimbările atât de ușor, astfel că zidul ridicat în fața emigranților poate fi considerată o formă de rasism. Dar, delegații care se ocupă cu problemele imigranților, se luptă și cu percepția europenilor vizavi de refugiații veniți din țările conflictuale. Percepția europenilor este alimentată de ură, de dezbinări, de mult sânge vârsat în urma războielor din aceste țări. 

Acești oameni trebuie integrați în societate, prin diferite programe sociale. Imigranții vor urma cursurile școlii europene și vor asimila informațiile legate de normele impuse de societate și implicit de noua lor viață. Pe tărâmul european se vor confrunta cu alte valori, alte principii, alte religii și altă mentalitate, dar acesta este prețul păcii și al noii vieți.

Visul european trăit de către imigranți, o să fie și o lecție dură de conviețuire, unde vor învăța cum să treacă de pragul psihologic, de propriile temeri și de a prinde rădăcini în noul cămin, care pentru mulți se va numi acasă. Avalanșa de imigranți se află și acum la granița dintre libertatea de a munci, de a urma cursurile unei școli la egalitatea de a fi acceptați.

You Might Also Like

0 Comentarios

Translate